Manual de utilizare a știrilor false. O poveștire.

Când ai auzit ultima dată pe cineva spunând „nu știu ce să cred”?

Abundența informației ne face pe toți să credem că știm.
Citim, urmărim, distribuim.
Consumăm informație, deci suntem informați.

Dar înainte de internet, de tv și de radio, raritatea surselor le dădea informațiilor o forță uriașă. Acum 200 de ani, singurul canal de comunicare a informațiilor pentru publicul larg era presa scrisă. La sfârșitul secolului XIX, intra în sufragerii radioul. Cu 70 de ani în urmă, i se alătură televizorul. Și acum mai puțin de 10 ani, telefonul inteligent se cuibărește în buzunare. Pentru noi acum, știrile sunt omniprezente, deversate prin multiple canale de comunicare, într-un cocktail informaţional. Facebook e cel mai adecvat exemplu: swipe-știre-share-swipe-pisică-like-swipe-selfie-comment.

Timpul pe care îl alocăm acum informării se rezumă la asimilarea informațiilor. Iar asimilarea pe-repede-înainte înseamnă acceptarea sensului, plus acceptarea/respingerea mesajului. E prea multă informație pentru a o mai verifica. Și nu era asta treaba presei: să verifice informațiile, deontologic, din cel puțin 3 surse?

O, Presa, această inimă neagră în careul de ași ai puterilor în stat. Presa, Cerberul negru al democrației. Presa e pe moarte. Cuvântul “presă” e strâns legat de tipărirea ziarelor și denumește uneltele folosite pentru apăsarea hârtiei pe stratul de cerneală. Acest proces industrial care definea presa a fost înlocuit complet de biți. Puterea presei a fost preschimbată în putere de procesare. De ce ne surprinde că procesele etice, definitorii pentru conținut, au fost și ele înlocuite? În final, nu e fiecare știre doar o bârfă frumos povestită? Nu e presa o bursă a zvonurilor? Și nu e internetul locul necenzurabil unde totul e permis?

Acum 200 de ani, „internet” era un termen mai lipsit de sens decât „fake news” acum doi ani. La 1800, zvonurile puteau schimba soarta lumii, nu doar percepția consumatorilor de informație. Dar cine spune că vremurile bune nu se pot întoarce?

Poveștirea de manual îl are în centru pe Nathan Rothschild. Dinastia Rothschild este probabil cea mai bogată din lume. “Probabil”, pentru că nimeni nu știe care este averea lor. Orientativ, estimarea se învârte în jurul a 2 trilioane de dolari (trilu-lilu).

Celebra familie Rothschild a pornit din Frankfurt, mai exact dintr-un ghetou de la periferia oraşului. Suntem în secolul XVIII. Germania încă nu există. Frankfurt este un oraş liber, aflat sub protecţia directă a împăratului Sfântului Imperiu Roman.

Mayer Rothschild, fondatorul familiei, rămâne orfan la 12 ani şi pleacă la Hanovra pentru a-şi face ucenicia în domeniul bancar. Întors în Frankfurt la 19 ani, Mayer urmează cariera de negustor a tatălui său şi profita din plin de oportunităţile pe care le oferă un centru regional cu multe legături comerciale. Mayer Rothschild ajunge furnizor oficial al prinţului moștenitor Wilhelm şi, mai apoi, consilier financiar al familiei regale. Statutul său este confirmat de evenimentele ce urmează Revoluţiei Franceze din 1789, când începe să împrumute bani Coroanei pentru echiparea armatei. Om înzestrat cu o determinare excepţională şi cu o viziune sclipitoare, Mayer Rothschild devine bancherul celor mai puternici nobili din centrul Europei. Căsătorit şi cu o familie numeroasă, Mayer îşi trimite 5 din cei 12 copii să trăiască şi să-şi stabilească afaceri în capitalele comerciale ale vremii : Paris, Londra, Napoli, Frankfurt şi Viena.

Nathan pleacă la Londra, locul care va deveni sediul holding-ului financiar Rothschild. Principalele sale bunuri : banii şi informaţiile. Investeşte în construcţia de căi ferate şi în manufacturi. Finanţează împrumuturi pentru capete încoronate, dar şi pentru armate. Licitează pe bursă, cumpăra titluri de stat şi mereu ia informaţia de la sursă. Şi sursa nu este ziarul. Folosind o reţea de porumbei-calatori (da, ai citit bine), dar şi agenţi secreţi ce acţionează peste tot în Europa, Nathan este într-o permamenta legătura cu fraţii săi din celelalte capitale europene. Băncile Rothschild formează astfel primul imperiu bancar transnaţional din istorie. Investiţiile lor sunt cele mai eficiente, informaţiile cele mai pertinente. Reputaţia familiei este ireproşabilă. Înzestrat cu acelaşi „simţ al istoriei” ca tatăl său, Nathan este singurul în măsură să înţeleagă oportunitatea acolo unde alţii văd doar ameninţarea. Anul 1815 îl găseşte perfect pregătit.

Istoria şi-l aminteşte însă pe Napoleon Bonaparte ca personajul principal al acestui an. Întemeietorul primului Imperiu Francez vrea să-şi ia revanşa. Revenit din exilul pe insula Elba, Napoleon cauta răzbunarea împotriva « monstruoasei coaliţii » care îl învinsese la Leipzig, în 1813, după campania napoleoniană dezastruoasa din 1812, în Rusia. Inamicii săi erau cele mai puternice forțe militare ale vremii : Imperiul Britanic, Imperiul Rus, Prusia, Suedia, Imperiul Austriac, Olanda și o serie de state germane.

Surprinşi de revenirea lui Napoleon şi de mobilitatea trupelor sale, aliaţii se coordonează greu şi, la 16 iunie 1815, pierd primele două lupte cu francezii ce avansaseră până în Belgia. Veştile de pe front produc panica în statele aliate. Ziarele vând tiraje record. Două zile mai târziu, Napoleon îşi înfrunta adversarii la Waterloo. E o duminică însorită şi 70000 de francezi se lupta cu 120000 de soldaţi ai coaliţiei. Din cauza înfrângerilor anterioare, armatele coaliţiei (cea anglo-aliata şi cea prusaca) nu reuşiseră să facă joncţiunea astfel că, în prima parte a zilei, victoria francezilor părea sigură. Însă nori negri se aduna deasupra lui Napoleon: trupele prusace ajung pe câmpul de bătălie după-amiaza şi reuşesc să spargă flancul stâng al armatei franceze. Decimaţi, soldaţii lui Napoleon se retrag în dezordine.

Asta este ceea ce ştim acum. Atunci însă, lucrurile nu erau la fel de clare.

După cele două victorii din Belgia ale lui Napoleon, mulţi oameni de pe Bătrânul Continent cred că armatele sale vor defila din nou prin Europa. În Anglia, agitaţia paroxistică a investitorilor face prăpăd în ziarele şi discuţiile de duminică. Frica pune stăpânire pe bursă londoneză, în aşteptarea deschiderii de luni dimineaţa. Toţi văd ameninţarea, dar Nathan vede oportunitatea: e timpul.

Legenda spune că emisarul sau de pe câmpul de bătălie îi aduce vestea înfrângerii lui Napoleon. Nathan Rothschild îi ordonă să meargă la birourile cancelariei imperiale cu această informaţie. Legenda continua, afirmând că britanicii nu i-au dat crezare emisarului şi au catalogat informaţia lui drept un zvon, deoarece propriile lor surse susţineau că Napoleon ieşise învingător.
Teoria conspiraţiei spune că emisarul lui Nathan a indus în eroare cancelaria, transmiţând mesajul înfrângerii armatelor aliate.

Ca orice poveștire care are în centru ştirile false, faptele sunt coerente cu legenda, dar şi cu versiunea conspiraţionistă. Nimic nu e adevărat, totul e permis. Indiferent dacă Nathan a informat sau nu cancelaria imperială, în dimineaţa următoare el a declanşat procesul prin care familia Rothschild a devenit dinastia Rothschild.

Bursa a deschis în scădere. Nathan începe să vândă titlurile de stat, dar şi acţiunile deţinute la cele mai importante companii britanice. Indicii bursieri se prăbuşesc. Panicaţi, investitorii cred că acesta este ultimul cartuş al bancherului şi îi urmează exemplul, încercând să salveze ce mai puteau din banii plasaţi pe bursă. Vânzarea în masă a activelor duce la colapsul total al bursei londoneze. În mijlocul isteriei, interpuşii lui Nathan cumpăra, la preţuri ridicole, acţiuni şi titluri de stat. Câteva zile mai târziu, când curierul oficial confirma victoria coaliţiei, Nathan Rothschild ajunge să deţină întreaga bursa engleză.

Multe imperii s-au luptat pe câmpul de bătălie în vara lui 1815, dar principalul câştigător a fost imperiul bancar al dinastiei Rothschild. Poveștirea noastră și-a aflat sfârşitul.

Morala, valabilă şi acum: informaţia e mai puternică decât glonţul.

Forţa informaţiei nu scade când numărul informațiilor crește. Dimpotrivă. Extraordinară reţea de informaţii tele-digitale care ne înconjoară are capacitatea de a ne structura viziunea despre lume, despre fericire, despre adevăr. În fiecare pauză, în fiecare zi, ne vedem reflectaţi în ecrane. “Bula” informaţională a fiecăruia dintre noi contribuie la reţea, adăugând şi preluând conexiuni.

Sunt ceea ce distribui. Comentez, deci exist.

Agonia presei a creat un vid de putere. Acesta este câmpul de bătălie pe care se înfruntă acum imperiile informaţionale. News, fake news, opinionews. Știri și poveștiri. Nimic nu este adevărat. Totul este permis.

Cred că ştiu ce urmează. E timpul anului 1815.

Anunțuri

Despre Tudor

the sWordsman
Acest articol a fost publicat în Polis și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s