Etica în Politică, oximoronul vremurilor noastre

In timp ce etica judeca in abstract standardele morale ale motivelor, teoria politica trebuie sa evalueze calitatile politice ale intelectului, vointei si actiunii.

Hans J. Morgenthau

Relaţia specială dintre etică, teorie politică şi fapte politice este tema. În spiritul clasic al paradoxurilor carpato-danubiano-pontice, trăim într-o ţară în care preocupările faţă de morală sunt minime, dar lupii moralişti sunt pretutindeni. Toată lumea ştie legile, nimeni nu le aplică. Nimeni nu ştie etică, toată lumea o revendică.

Apelul la etică merită un loc de frunte printre noile tipuri de sofisme, alături de cele care privesc datoria civică şi interesul naţional. Poate că mă pripesc totuşi, sofistul fiind cel care cunoaşte lucrurile despre care vorbeşte, încercând să manipuleze prin discurs. Realitatea e tragi-comiăa, burlesca, balcanică. Opiniile „etice” vehiculate în spaţiul public românesc sunt exprimate de nişte persoane complet neavizate, ale căror cunostiinte sunt perfect inadecvate, cu toţii vajnici nepoţi intelectuali ai Monicăi Tatoiu. Spaţiul socio-politic este îndeobşte populat cu astfel de specimene, funcţionari în Ministerul Parererii Naţionale care lucrează ore suplimentare prin platouri de filmare şi pe internet.

A vorbi cu sens despre rolul eticii în politica presupune, în primul rând, o trasare clară a înţelesurilor cuvintelor folosite.

Ceea ce e de la sine inteles este lucrul cel mai greu de inteles.
Gabriel Liiceanu

Pe scurt, etica, inteleasa ca studiu al moralei, vizeaza dezbaterea conceptelor clasice de “bine” si “rau“ si felul in care ele sunt asociate comportamentului uman. Cata vreme avem in vedere o dezbatere, etica nu poate genera rezultate absolute, finale, universale despre ceea ce e bine si rau. Mai degraba, ea fixeaza in constiinta oamenilor valorile fundamentale ale celor mai importante teorii etice: regula de aur, afirmata de crestinism, virtutea, la Aristotel, utilitatea in cazul utilitarismului dezvoltat de J.S. Mill, imperativul categoric sustinut de Kant etc. Desigur, dezbaterea nu presupune absenta unor precepte morale larg impartasite de o comunitate sau de societate in genere.

Politica a fost descrisa in repetate randuri ca arta a compromisului, teorie a „raului mai mic”, stiinta a guvernarii, lupta pentru putere. Fiecare dintre aceste formule se refera la descrierea interna, procedurala a politicii, relevand scopurile sau metodele actorilor politici. Intr-un cadru democratic, scopul politicii in sine vizeaza dezvoltarea societatii prin consimtamantul cetateanului.

Hans J. Morgenthau, in cel mai faimos studiu despre relatiile internationale, intitulat „Politica intre natiuni. Lupta pentru putere si lupta pentru pace„, argumenteaza ca istoria gandirii politice reprezinta o competitie intre doua modalitati distincte de a delimita politica.

Prima dintre ele afirma ca „o ordine politica rațională și morală, derivata din principii valide universale si abstracte, poate fi realizata aici si acum”. Abordarea politicii se face de sus in jos, de la lumea ideilor catre lumea realitatilor. Aceasta viziune se bazeaza pe educatie, pe reforma, precum si pe momente sporadice de forta (a se citi constrangere) pentru a remedia defectele societatii si pe cele ale politicii. Ea sustine ca lumea reala nu reuseste sa se ridice la standardele rationale pe care oamenii le pot percepe, nu reuseste sa devina „asa cum trebuie” din cauza absentei cunoasterii, a intelegerii si a unor institutii sociale/politice adecvate. Daca anumite retete ar fi aplicate, daca anumiti pasi ar fi facuti in ordinea corecta, atunci toate dificultatile ar dispărea. Acest tip de argumentare se regaseste in scrierile politice ale lui Marx, Lenin sau Hitler, precum si in textele care sustin existenta unor solutii universal valabile la problemele universale.

Morgenthau caracterizeaza aceasta perspectiva drept naiva si amagitoare, pentru ca nu reuseste sa surprinda principala problema, cauza prima. In opozitie, cea de-a doua modalitate de a concepe politica pleaca de la premisa ca lumea, desi imperfecta prin raportarea la o viziune rationala, reprezinta rezultatul fortelor inerente naturii umane. Orice program care isi propune sa explice spatiul social-politic trebuie sa tina cont de aceste forte si sa lucreze cu ele, nu sa incerce sa le combata. Realismul politic isi propune sa ofere solutii concrete la probleme punctuale, urmand indemnul: fight fire with fire.

Reprezentantii realpolitik au fost in permanenta blamati pentru lipsa lor de consideratie fata de principii, pentru accentul pus pe factorii materiali si pe hard power ca metode preferate de actiune in relatiile politice. De asemenea, li s-a reprosat desconsiderarea ideologiilor si refuzul de a tine cont de etica in evaluarea si aprecierea actiunilor social-politice. Sunt adesea considerati drept copiii teribili ai gandirii politice, fideli urmasi ai lui Niccolo Machiavelli, teoreticieni care au legitimat existența „animalului politic”.

Uitându-ne înapoi în istorie, care dintre cele două modalități este utilizată mai des ?

Anunțuri

Despre Tudor

the sWordsman
Acest articol a fost publicat în Politeia și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s