„Vama nu mai e ce-a fost” – iar

… este cea mai intalnita expresie din si despre Vama Veche.

Vama, 01.05.2012

Am auzit-o inca dinainte sa merg pentru prima data, acum 10 ani.

Am auzit-o spusa de oameni pestriti:
beti, treji,
boemi si hateri,
trash ori posh,
mangalioti si vamaioti,
hippioti, roackeri,
nostalgici idealisti sau pragmatici,
metalisti, punkisti,
conservatori, liberali radicali, socialisti convinsi,
nudisti si textilisti.

„Sunt tanar, doamna, tanar!”

Eram intr-un „sejur” la 2 Mai, intr-o casuta cocheta, pe faleza de langa golfulet. Lume putina acolo, in general linistita. Noi, gasca, eram prea activi pentru „frumosii invinsi” din golf, rutina lor zilnica, lancezeala si relaxarea ne oboseau. Am hotarat sa mergem la pomul laudat. Vama Veche reprezenta deja o revelatie, cel putin pentru mine, venisem cu asteptari mari si o curiozitate pe masura, desi proverbul spune sa nu te duci cu sacul. Poate de-asta n-a fost nicio surpriza ca m-am indragostit la prima simtire.

In toate discutiile ulterioare am zis mereu ca locul in sine nu e senzational: peisajul nu te izbeste prin frumusete, apa nu e limpede ca lacrima, desi e la fel de sarata, nisipul nu e moale ca mohairul. Dar locul are ceva, un chelchesoz inefabil.

Primul lucru pe care l-am perceput, tactil si atoatecuprinzator, a fost atmosfera. Starea de spirit. N-as putea sa o descriu, deh, inefabilul, dar se simtea ca si cum un copil era pe cale sa faca o nazbatie. Ludicul plutea in aer.

Amintindu-mi acum sentimentul de-atunci, pierdut intre timp, mi-l inchipui ca o intalnire la ceas de seara intre joie de vivre si dolce far niente.

„Sunt vechi, domnule!”

Vama Veche era un loc al oamenilor, o reunire intr-un spatiu deschis, inca necimentat si parcelat, a unor personaje, unele excentrice, altele indiferente, cele mai multe boeme, insa toate unite de toleranta. Era loggia societatii romanesti: adapostita si deschisa, loc al relaxarii si socializarii, refugiu si tribuna.

In spiritul clasic al paradoxurilor mioritice, Vama Veche era o localitate de frontiera complet lipsita de bariere, fie ele geografice, sociale sau culturale.

Se spune ca omul sfinteste locul. In Vama n-au fost niciodata prea multi sfinti, cu toate ca aghesmuiti gaseai peste tot: mergi sa dormi in cort, dar cortul e deja intesat de trupuri istovite (somnambuli, probabil); mergi sa faci dus la tine-n camera, dar gasesti usa inchisa si o voce nefamiliara iti spune „sunt gata imediat, scuze”; vrei sa intri intr-un butic, dar calea iti e blocata de amorezi care sorb sarutari si bere.

Multa lume vorbeste de violenta, de promiscuitate si depravare, de mizerie. Detractorii cred ca descriu astfel Vama, desi descriu oameni, doar o parte din cei de acolo. Atributele sunt tipic umane si poate la fel de prezente, desi nu tot atat de afisate, peste tot. Ce-i mai promiscuu, o pitzi la brat cu un sugar granny, sau un cuplu ravasit care doarme pe plaja?

Locul a suferit modificari, oamenii asemenea. Am prins inceputul mercantilizarii, inceputul sfarsitului pentru cei mai multi din garda veche, cei fata de care incercam sa justific, in vremea cand eram neofit, evolutia Vamii. Dezamagitii si-au mutat corturile la Vadu sau Gura Portitei, varsta medie a scazut mult in fiecare an, am ajuns senior. Locul s-a transformat, reclamele luminoase au inlocuit afisele scrise cu markerul, banii au dat deoparte trocul, cimentul a batatorit definitiv pamantul.

„Bai doamnelor, bai domnilor”

Inca de la inceput, toleranta a scazut, pe masura ce exhibarea a devenit mai pregnanta. Relativismul si toleranta au fost interpretate drept absenta a oricaror constrangeri, cand ele inseamna instaurarea autocontrolului, a bunului simt, a cenzurii facute de fiecare pentru sine. Dar pentru a percepe asta trebuie sa ai 7 ani de-acasa si cateva cunostinte despre responsabilitate. Neavenitii si novicii au crezut ca lumea le era deschisa, ca orice lucru facut era bine facut. Au crezut ca Dumnezeu a murit, cum spunea Nietzsche, deci totul e permis: „c-asa e-n Vama”.

Destul, deocamdata.
Amintirile pretioase vor ramane: valuri, hamsii, fire de nisip, umbrele de stuf, oameni, dezbateri, povesti de viata, gulas la Soni cu bere neagra la draft.

In spiritul clasic al paradoxurilor mioritice, cu toate ca barierele geografice vor fi ridicate, cele sociale sunt mai estompate, iar cele culturale au fost eliminate, Vama Veche e tot mai noua si mai limitata. Din epava a mai ramas deasupra apei doar varful catargului.

Vama, 02.05.07

Anunțuri

Despre Tudor

the sWordsman
Acest articol a fost publicat în Polis și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s