Despre Votul Obligatoriu (I)


Motto: Voieşti să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe. – Ion Luca Caragiale

Abstract

Începând cu secolul al XIX-lea, votul universal a fost introdus în tot mai multe ţări, mai întâi pentru bărbaţi, apoi şi pentru femei. În toate cărţile de istorie pe care le-am citit, sufragiul universal e o dovadă a dezvoltării politice şi a evoluţiei sociale a unei ţări. După o iniţială creştere exponenţială, popularitatea votului ca mecanism de alegere a intrat în declin spre sfârşitul secolului al XX-lea. Motivele sunt multiple: apariţia unei societăţi în care timpul liber, tihna, (leisure) au devenit un drept câştigat, diversificarea preocupărilor individuale, micşorarea interesului pentru politică în favoarea unor alte domenii (genericul entertainment), contracţia încrederii în democraţie, despre care mulţi au crezut că este o nouă Grădină a Edenului, creşterea demografică şi corolarul său politic, diminuarea importanţei individului în cadrul proceselor colective de luare a deciziilor şi multe altele.

Aşa cum voi arăta în continuare, votul a fost şi rămâne mai degrabă manifestarea unui principiu decât un instrument eficient de participare la viaţa publică şi socială. Principiul avut în vedere este cel al egalităţii politice: un om, un vot – fiecare individ are un drept egal de a-şi alege viitorul în societate, fiecare are un drept egal de a fi reprezentat.

E un lucru benefic faptul că discuţia se axează acum pe probleme concrete, nu pe declaraţii pompoase de tipul „toţi sunt la fel”. Votul obligatoriu este o modalitate propusă pentru îndreptarea situaţiei actuale. Sunt mulţumit de schimbarea centrului de interes spre remedierea problemelor, dar nu sunt mulţumit de această soluţie. Pentru naivi, introducerea votul obligatoriu este suficientă. Pentru ceilalţi, pentru adevăraţii liberali, care înteleg că responsabilitatea se obţine prin educaţie, în vreme ce constrângerea produce doar o superficială şi fragilă conformitate, pentru cei care cred în democraţie şi doresc să o susţină, pentru ei există partide, candidaţi aleşi, ONG-uri sau asociaţii asemănătoare, care pot facilita implicarea civică şi pot asigura accesul la iniţiativa legislativă, dacă politicienii nu reuşesc.

Pentru ca reformarea sistemului electoral să fie încununată de succes, două caracteristici cheie trebuie respectate: simplitatea şi eficienţa. Simplitatea presupune ca întregul proces să fie inteligibil, eficienţa vizează o schimbare profundă, nu doar de faţadă. Sarcina nu pare deloc uşoară, însă este ea intemeiată? Prezintă votul obligatoriu avantaje substanţiale la nivel social şi politic?

În cele ce urmează nu voi accentua trăsăturile etice ale discuţiei despre votul obligatoriu, cărora le voi consacra un eseu separat. Voi lua în calcul presupoziţiile teoretice ale susţinătorilor tezei, şi voi analiza implicaţiile sociale şi politice ale introducerii acestei măsuri. Voi concluziona că votul e necesar doar pentru cei care au ceva de spus. Dar nu e suficient dacă pentru cei care vor să acţioneze cu adevărat.

Directiile principale de analiză sunt:

  1. Votul obligatoriu – Cadru teoretic
  2. Participare şi Reprezentare
  3. Democraţia în secolul al XXI-lea
  4. Programe raţionale vs. promisiuni emoţionale
  5. Libertate şi Constrângere
  6. Mita Electorală
  7. Cine votează?
  8. Responsabilitate civică şi apatie politică
  9. Globalizarea
  10. Probleme post-factum
  11. Concluzie
Anunțuri

Despre Tudor

the sWordsman
Acest articol a fost publicat în Politeia și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s