Doamna de Fier si povestea ruginita

Ambalajul e foarte dur, continutul e foarte fragil. Doamna de Fier e doar o carcasa, din punct de vedere artistic. Ma asteptam la mai mult, la forta, la o demonstratie de putere, la curaj. Am primit in schimb un model pentru feministele de pretutindeni. Si din pacate aceste calitati nu sunt evidentiate de portretul cinematografic.

In mod paradoxal, tocmai feministele promoveaza etica grijii, a compromisului, a consensului. Pe afisul filmului troneaza insa, manifest, „Never Compromise”. Margaret Thatcher reuseste mereu singura, este intotdeauna intransigenta, in permanenta in control. O fata de aprozar, eroina a visului britanico-american de cucerire si schimbare a lumii. O Cenusareasa a politicii. Absurd.

O data pentru ca in viata si in politica nimeni nu reuseste de unul singur. Cu atat mai putin o femeie intr-un partid conservator, intr-o societate traditionalista. In cazul de fata, Margaret Thatcher nu era fata lu’ tzatza Oara de la coada vacii. Tatal ei era primar.

A doua oara pentru ca vointa e mai importanta decat sexul. Actiunea subliniaza mai mult lupta interna a protagonistei decat luptele sale externe, care i-au marcat ascensiunea si cariera. Iar in ceea ce priveste conflictul intern, el are loc la sfarsitul vietii si priveste ruperea legaturii cu trecutul. Protagonista nu evolueaza psihologic, ea s-a nascut puternica si nepasatoare la dorintele celorlalti. Vointa e incipienta, deci pentru noi, muritorii de rand, povestea manifestarii sale e neinteresanta. Daca regizoarea 😉 a dorit sa o umanizeze pe Thatcher, atunci a reusit exact opusul. Daca a incercat sa o sanctifice, atunci a reusit sa o deresponsabilizeze.

Filmul nu exceleaza la niciun capitol, avand chiar destul de multe carente. Influenta teatrului, prima dragoste a regizoarei, e pregnanta in ritm (destul de static si trenant, cu exceptia montajului de secvente tv), imagine (monotona) si metafore (pasajul in care sotul pleaca ar fi iesit mult mai bine pe o scena londoneza).

Nu am de gand sa contest veridicitatea scenariului, insa intreaga reprezentantie mi s-a parut partizana si unilaterala: femeia care cucereste lumea. Impresia mi-a fost confirmata de lista cast&crew de la sfarsitul fimului. O poveste cu inserari ciudate, cvasi-aleatoare, care o fac dificil de urmarit pe alocuri. O pledoarie, marcata de un spirit revansard, pentru femeile care vor sa FACA lucruri. Un film-cult-al-personalitatii. O apologie a femeii puternice. In acest sens, mi-a placut infinit mai mult felul de a reprezenta autoritatea infatisat de Hellen Mirren in The Queen, cu toate ca Meryl Streep a meritat pe deplin Oscarul.

Reamintirea acestui citat a facut filmul sa merite, in final.

„Watch your thoughts for they become words. Watch your words for they become actions. Watch your actions for they become… habits. Watch your habits, for they become your character. And watch your character, for it becomes your destiny! What we think we become.”

La fel si parerea lui Thatcher despre SUA:

„They are unafraid of succes. We, in Great Britain and in Europe, are formed mostly by our history. They, on the other hand, are formed by their philosophy. Not by what has been, but by what can be.”

In concluzie, filmul nu-i face cinste lui Doamnei de Fier: prea mult o femeie, prea putin o doamna.

Doamna de Fier

Anunțuri

Despre Tudor

the sWordsman
Acest articol a fost publicat în Movies și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s