Cercetarea in Romania

Daca avem un institut care se ocupa de istoria comunismului nu ar fi logic sa existe macar o institutie care sa ofere un manual de utilizare a democratiei in Romania?

Anunțuri

Despre Tudor

the sWordsman
Acest articol a fost publicat în Polis și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Cercetarea in Romania

  1. Tudor zice:

    Si sus cine? 😉

    • Tudor zice:

      Si de ce libertatea nu ar fi compatibila cu democratia?
      Pentru mine e una dintre valorile centrale ale democratiei.

      • Cristina zice:

        Democratia inseamna ca majoritatea decide si conduce. In democratie, drepturile minoritatii sint incalcate. In democratie, doar majoritatea are libertate, minoritatea nu este libera. Asa ceva nu trebuie sa existe intr-o societate civilizata.

  2. Tudor zice:

    Democratia inseamna ca poporul (corpul cetatenilor) conduce si decide. Si, pentru ca nu se poate ca toti oamenii sa traiasca in pace si buna intelegere, parerile vor fi impartite. Regula majoritatii nu este insa absoluta, nu exclude minoritatea, din mai multe motive:
    1. majoritatile sunt schimbatoare – pot fi membru al majoritatii azi si membru al minoritatii maine, in functie de ceea ce aleg
    2. majoritatile sunt in general apatice, au optiuni mai putin intense, in vreme ce minoritatile sunt mai unite, mai bine organizate si foarte decise – deci exista posibilitatea ca orice minoritate sa devina majoritate
    3. democratia are ca temelie principiul egalitatii politice, anume ca FIECARE cetatean are dreptul de a-si decide singur viitorul in „cetate”, drept care se pastreaza si in cazul membrilor minoritatii

    Democratia nu inseamna tirania majoritatii. Deciziile se iau pe baza regulii majoritatii, respectand insa drepturile minoritatii.

    Dar toate astea sunt niste barbarii, cum arata societatea civilizata? 😉

  3. Cristina zice:

    Sa iau un exemplu: daca majoritatea decide ca toti oamenii cu ochi albastri sa fie omoriti, cine se poate opune? Cine cistiga, prin vot? Majoritatea. Poate minosritatea sa zica ceva? Nu.

    Ba da, asta este exact ce inseamna democratia: tiranie. Majoritatea nu poate fi controlata ca drepturile minoritatilor sa nu fie incalcate. Daca majoritatea decide sa incalce drepturile minoritatii, cine ii poate opri?

    Si nu ma duc mai departe, decit la faptul ca in prezent, majoritatea incalca drepturile minoritatii. Ce are de facut minoritatea? Are vreo putere sa schimbe ceva? Nu.

    Poate ca majoritatile sint schmbatoare, dar nu in ideologie. majoritatea va face tot posibilul ca gindirea lor sa fie propagata si acceptata. Schimbarile nu se fac intre majoritate si minoritate, doar intre liderii majoritatii.

    Ca parinte, de exemplu, eu nu am dreptul sa-mi decid viitorul meu si al copiilor mei, acela in „cetate”. Si nu pot sa schimb acest lucru.

  4. Tudor zice:

    Dupa cum spuneam mai sus, deciziile majoritatii tin cont de drepturile minoritatii, deci treaba cu ochii albastri pica. Declaratii abstracte ca „majoritatea incalca drepturile minoritatii” nu spun si nici nu justifica nimic.

    Din nou dupa cum spuneam mai sus, majoritatile, prin natura lor, sunt mai placide, mai inactive. A pretinde ca „majoritatea va face tot posibilul ca gindirea lor sa fie propagata si acceptata” mi se pare cam mult. Oricum e absurd ca membrii minoritatii sa se astepte sa fie sustinuti in opiniile lor de majoritate, daca nu fac nimic in privinta asta. Pot sa fiu de acord ca e mai multa treaba de facut ca membru al minoritatii.

    Cine sunt acesti lideri ai majoritatii? Oricat ma straduiesc, nu vad nici unul.

    Cat despre educatie, fiecare copil are (sau nu) 7 ani de-acasa. In aceasta perioada, parintii sunt patronii sai culturali. Educatia ulterioara are drept scop integrarea copilului in societate si initierea lui in domenii cu care familia sa poate nu e de acord, dar care sunt considerate pe scara larga (nu ma refer aici la o simpla majoritate, ci la 99%) ca fiind potrivite unei evolutii sociale firesti. Pana la urma nu trebuie sa uitam ca fiecare copil e un individ distinct, nu suma dorintelor parintilor sai. In aceasta calitate, copilul are dreptul de a-si decide singur viitorul.

    • Cristina zice:

      Nu, majoritatea nu tine cont de drepturile minoritatii, nu cind este democratie. De exemplu sint parinti care vor sa-si educe copiii acasa, dar majoritatea a decis ca nu este voie. Deci drepturile lor sint incalcate.

      Intr-o republica constitutionala aceste drepturi nu sint incalcate, doar daca le incalca ilegal. Intr-o democratie, cind majoritatea conduce, nu se tine cont de nici o constitutie, daca asa decide majoritatea. Incalcarea constitutiei nu ar fi ilegal intr-o democratie, daca majoritatea declara legala incalcarea democratiei.

      Copiii apartin parintilor si daca ei vor sa aiba grija de ei pina acestia devin adulti, ei au acest drept. Fiecare parinte are dreptul sa isi invete si educe copiii conform valorilor si convingerilor proprii, nu conform standardelor altora. Daca copilul este obligat sa se conformeze standardelor statului, cum poti spune ca el are dreptul sa-si decida viitorul? Daca ceea ce vrea el este sa invete acasa?

      • Tudor zice:

        Majoritatea poate tine cont de drepturile minoritatii DOAR intr-o democratie. Cum spunea Churchill, democratia este cel mai prost sistem de guvernare, cu exceptia tuturor celorlalte care au mai fost incercate.

        Trebuie sa repet ca majoritatea nu e absoluta intr-o democratie, la fel cum nici minoritatea nu e. Democratia este bazata pe echilibru, pe interactiunea reciproca intre indivizi considerati a fi egali, deci sta in puterea fiecaruia cetatean sa influenteze intregul sistem. Aceasta capacitate este insa un drept, nu o obligatie si nimeni nu garanteaza ca partea practica va fi lesne de infaptuit. Dar cine isi doreste mult un lucru va avea grija sa depuna toate eforturile pentru a-l obtine.

        Perceptia asupra majoritatii drept conspiratie coerenta si cu scopuri clare mi se pare fortata, nu am gasit nici macar 5 oameni care sa aiba aceeasi parere despre un lucru oarecare, ales la intamplare. Consensul e dificil de obtinut, in spatiul privat la fel de mult ca in cel politic.

        Problema educatiei e una sociala, nu politica. Sunt de acord ca in ceea ce priveste societatea putem vorbi cu mai mult sens despre o tiranie a majoritatii – ea se manifesta prin traditii, obiceiuri, mentalitati comune, „asa se face”, „asa se cuvine”.
        Problema in cazul copiilor este ca nimeni nu are o putere suverana asupra lor, nici societatea, nici parintii. Si aici e tot un echilibru, o suma de influente din mai multe zone, o diversitate care asigura o dezvoltare cat mai buna. Daca parintele nu doreste ca odrasla sa nu se integreze in societate, il poate educa in asa fel, doar ca societatea nu va fi foarte multumita (nici un sistem nu poate permite actiuni care sa favorizeze propria sa disparitie) si probabil va actiona prin institutiile ei abilitate (protectia copilului s.a.m.d.).

        Ca sa fac o paralela, exista mai multe retete (standarde) pentru prepararea educatiei unui copil. Insa simpla lor prezenta nu garanteaza produsul final. Statul are standarde, parintii au standarde, copilul insusi are standarde, deci rezultatul e imprevizibil, e un aluat-surpriza cu multe ingrediente.

        Motivul pentru care exista examene, Capacitatea sau Bacalaureatul, este ca societatea vrea sa asigure dezvoltarea corecta (conforma cu standarde gasite de oameni care cu lucrul asta se ocupa) a viitorilor sai membri. Daca un individ nu vrea sa faca parte din societate, nimeni nu-l obliga, exista apatrizi si locuri inca nelocuite.

        A spune insa ca fiecare ar trebui sa-si educe odraslele dupa cum crede de cuviinta, fara a le duce la scoala sau la vreo alta institutie care apartine asa-zisei „tiranii a majoritatii”, mi se pare excesiv. Nimic nu garanteaza ca parintele e mai inteligent, mai bine pregatit sau mai competent decat toti profesorii pe care i-ar putea avea copilul.

        Oamenii sunt diferiti si nu cred ca standardele educationale din Romania au puterea de a schimba lucrul asta. Cele mai vehemente critici asupra educatiei vizeaza exact ineficienta ei. Deci eu nu mi-as face prea multe griji. 🙂

  5. Cristina zice:

    Majoritatea POATE sa tina cont de minoritate, precum POATE SA NU tina cont. Ce-i opreste s-o faca daca vor sa nu tina? Nimic.

    Democratia nu este bazata pe echilibru. Prin definitie, democratia este tirania majoritatii.

    Din pacate, grestesti. Parintii dau nastere la copii, nu un stat sau o organizatie. De aceea parintii au putere suverana asupra copiilor. Doar atunci cind viata lor este in pericol are voie statul sau organele competente sa ii ia de la parinti.

    Cit despre standarde…cine se crede statul sa impuna unui parinte cum sa-si educe copiii? De unde isi ia aceata putere? Pe mine nu ma intereseaza daca societatea este multumita sau nu. De ce as fi obligata sa accept standardul societatii? Cu ce drept societatea imi impune standardul sau? Mi-a nascut copiii? Nicidecum!

    Prostii ca societatea vrea dezvoltatea corecta. Cine defineste ce este corect? Care este standardul dupa care ne luam? De unde stim ca standardul pe care il accepta societatea este cel corect? Poate parintii au alt fel de standard decit societatea. De ce i-ar opri cineva sa-si creasca copiii conform standardului stabilit de ei? Parca si constitutia recunoaste dreptul la libertate intelectuala!

    Multora li se pare excesiv sa spuna ca copiii nu trebuie sa fie educati de parinti, pentru ca asa ne-au indoctrinat comunistii, sa credem ca parintii nu sint buni de nimic, statul stie ce mai bine pentru toti. Daca scolile de stat si-au facut datoria si si-au invatat copiii, acestia cind devin adulti, oare nu stiu sa le predea exact aceleasi materii? Sau stim foarte bine ca scoala nu si-a facut datoria sa educe, altfel nu ar crede parintii atit de dobitoci. Dobitoci scosi de scolile de stat! Sint atitia analfabeti care abia stiu sa lege 2 cuvinte, ei nu au fost trasi in sfoara de asa zisii „profesori competenti”??

    Poti sa faci parte dintr-o societate fara ca sa accepti standardul impus de stat.

    Romania nu vrea copii educati, vrea copii indoctrinati. Auzi ce tupeu! Sa spuna ca parintii nu sint buni de nimic! Pai fara o scoala nu se moare. Dar se moare fara mincare. De ce nu ia statul copiii de la parinti sa ii hraneasca, ca pun pariu sint foarte putini parinti care au o scoala de gastronomie, precis sint multi specialisti care sint mai competenti decit parintii???

    Sa fim seriosi, absolut nici argument adus pentru obligativitatea frecventarii scolilor de stat nu are sens, nu are logica.

    • Tudor zice:

      Deja am impresia ca discutia asta ar putea continua vesnic.

      Cristina, ideea ta despre democratie imi pare a fi deformata de parerile pe care le ai despre stat si societate. Consider ca alegi sa intelegi democratia in asa fel incat sa poti sustine tirania statului si a societatii asupra individului, ceea ce mi se pare fortat. Uiti insa ca emiti aceste pareri din interiorul societatii, esti in continuare membra a ei, deci e vorba si de o mica ipocrizie.

      Faptul ca faci parte din societate, bucurandu-te de drepturi si beneficii, ar trebui sa te indemne sa accepti macar anumite standarde pe care societatea le are asupra educatiei. In afara societatii ar putea sa vina oricine si sa-ti fure copiii, nefiind nevoie sa dea socoteala nimanui. In afara societatii nu poti vorbi de drepturi sau de constitutie. In afara societatii nu conteaza decat puterea individuala, nu exista institutii care sa protejeze indivizii (politia, sistemul judiciar), fiecare se apara cum si cat poate.

      Afirmatia „Parintii dau nastere la copii, nu un stat sau o organizatie. De aceea parintii au putere suverana asupra copiilor” face parte din categoria „Eu te-am facut, eu te omor”, o categorie profund neliberala si antidemocratica.

      Nu am incredere in stat, nu am incredere in societate ca intreg, nu am incredere in parinti, am incredere doar in individ, in cazul asta in copil. Ma intereseaza doar lucrurile care ar putea sa-l ajute, iar invatarea cititului si a scrisului, a matematicii, a istoriei, a geografiei cred ca sunt lucruri benefice.

      Nu apar sistemul scolilor de stat, accentuez doar ca e nevoie de standarde pentru educatie, nu poate sa o faca oricine cum vrea, dupa ureche. Mai ales daca acel cineva are pretentia ca la un moment dat copilul sa faca parte din societate, de care ar fi respins daca a fost educat prea excentric. Exista totusi foarte multe scoli private, ale caror elevi au rezultate foarte bune, nu inteleg de ce trebuie ca parintii sa-si educe odraslele cand ei nu sunt pregatiti pentru asa ceva. Studiile sunt facute pentru a dobandi competente, nimeni nu se naste invatat sau profesor. Tu ce studii ai?

      Nu cred ca statul indoctrineaza copiii, obligandu-i sa se joace toata ziua pe calculator, sa se uite la televizor sau sa nu citeasca. Adevarul e ca exista mai multi parinti incapabili decat profesori incompetenti.

      • Cristina zice:

        Mie mi se pare ca iti place sa vorbesti doar ca sa arati cit de etalat stii s-o faci, dar nu raspunzi intrebarilor mele.

        Cind eu am intrebat, „de unde isi ia statul puterea sa impuna standarde?” sint acuzata ca „sustin tirania statului”. Dimpotriva, prin faptul ca nu sint de acord ca statul sa se amestece in educatie, nu am cum sa sustin tirania sa.

        ar trebui sa te indemne sa accepti macar anumite standarde pe care societatea le are asupra educatiei. – aici nu vrei sa-mi raspunzi. De ce TREBUIE? Pe baza a carui lucru statul trebuie sa impuna standarde in educatie? De unde are acest drept?

        Unde am spus ceva ca trebuie sa fim in afara societatii? Asa cum ai spus, statul are datoria ca sa ofere aparare oamenilor, prin armata, politie, sistem judiciar, dar atit. Nu are dreptul sa dea standarde cu privire la educatie. Altfel aincalca libertatea intelectuala a individului si deci a societatii.

        “Eu te-am facut, eu te omor”, – gresit, nu asta inseamna. Insasi natura ne invata ca copiii sint nascuti de parintii lor si nu de biserica, de stat sau de vreun minister al educatiei. De fapt, nu exista nici o relatie comparabila intre un copil si orice alta persoana, entitate guvernamentala sau organizatie. Natura – actul fizic de conceptie si nastere – nu numai ca stabileste relatia dintre parinte si copil, dar creeaza si responsabilitatea de baza a parintilor cu privire la copilul lor. Natura imprima parintilor responsabilitatea de a ingriji, hrani, imbraca si in general de a educa proprii copii. Aceasta obligatie universala a parintilor este inascuta in relatia parinte-copil, o relatie care este creata in conformitate cu legile naturii.

        Acolo unde statul se amesteca in dreptul inalienabil al parintilor de a-si educa copilul, o face numai prin uzurpare. Parintii au dreptul inalienabil de a-si educa copiii, fara ca statul sa intervina cu diferite reglementari sau standarde. Drepturile parintilor trebuie sa fie garantate.

        Nu ai incredere in stat, dar vrei sa te supui standardelor statului. Esti de acord ca statul sa-si impuna standardul. Este oare un lucru intelept?

        De ce nu poate cineva sa faca educatia cum vrea? Oare nu-si hraneste copiii cum vrea? Fiecare parinte isi cunoaste copilul mai bine decit statul. Fiecare parinte stie ce e mai bine pentru copilul sau mai bine decit statul. Fiecare parinte are dreptul sa aleaga ce standard doreste pentru educatia copiilor sai. Asa cum alege ce sa imbrace, ce sa manince, tot asa are dreptul sa aleaga si ce sa invete.

        Adevarul este ca parintii nu au nevoie de o pregatire minima autorizata de stat pentru a-si educa proprii copii. Statul nu este autorizat sa stabileasca standarde minime de orice fel pentru minte/gindire. Parintii au dreptul inalienabil, crestinii zic-dat de Dumnezeu, sa isi invete copiii. Statul are obligatia juridica de a proteja exercitarea acestui drept si nu exclude indeplinirea acestuia prin intermediul certificarii sau reglementarii.

        Lipsa certificarii oficiale de catre guvern nu are nimic de-a face cu dreptul parintilor de a-si invata copiii. Singura calificare de care are nevoie un parinte este sa fie parintele acelui copil. Daca parintilor le lipseste pregatirea educationala pentru a-si educa direct copiii, pot sa aleaga pe altcineva sa le preia sarcina.

        Statul ar trebui sa respecte libertatea de alegere a parintilor. Ar trebui sa respecte dreptul parintilor de a angaja un profesor care va educa copiii conform propriilor convingeri. Daca parintii nu au posibilitatea financiara pentru a angaja un instructor, statul ar trebui sa-i lase sa abordeze organizatiile filantropice pentru asistenta. Sa-i lase sa se alature unei biserici si sa ceara ajutor. Sa-i lase sa abordeze acele partide politice care sustin ca le pasa de cei saraci si sa incerce sa transforme aceste reprezentari in asistenta voluntara.

        De ce exista parinti incapabili? Oare nu au terminat o scoala cu standarde stabilite de stat? Daca statul este atit de apt in impunerea de standarde inalte, mai inalte decit ale parintilor, de ce exista parinti incapabili? De ce inca exista analfabeti?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s